atintis

Scurt istoric al Satului Ațintiș din Comuna Ațintiș

          Primele mențiuni documentare: -Din 1357 datează prima menţiune documentară cu numele de Acyntus (moşie a castelanului de Cohalm ,magistrul Nicolae zis Wos). De-a lungul timpului este menţionat în documente sub denumirile de Acyntus, Acentus, Acintos, Csintos, Cintos=Aţintiş.

          Semnificaţia numelui se pare că derivă de la Iacynthus (Hiacynthus orientalis)=Zambilă(floare erbacee ….)

Dovezi arheologice:

-din perioada romană;-drumul roman,care vine dinspre Ocna Mureş- Uioara de a Sus spre Luduş, trece prin mijlocul localităţii,prin grădinile unor oameni;

-În grădina lui Nistor Candin se află cărămizi romane;

-Din vatra satului provine o monedă romană imperială (sestertius de bronz),emis în vremea împăratului Traian. -Din localitate provine o zăbală de bronz din sec.VIII.

(Cf.Valeriu Lazăr,Repertoriul arheologic al judeţului Mureş,pag.52)

Implicarea locuitorilor în marile evenimente istorice:

Revoluţia de la 1848-49:

În timpul revoluţiei de la 1848-49 documentele istorice menţionează existenţa unei tabere militare (loagăr) în zona Aţintiş-Cecălaca,condusă de prefecții Constantin Romanu-Vivu , Florian Micaş şi de tribunul Nicolae Vlăduţiu,preot în Bogata de Mureş. După victoriile de la Cuci şi Iernut,cei doi prefecţi se îndreaptă spre zona de câmpie pentru a relua procesul de organizare românească a ţinuturilor transilvane. Nicolae Vlăduţiu rămâne conducătorul lagărului de la Aţintiş-Cecălaca,numit prefect la 11 dec.1848 de Comitetul Naţional Român de la Sibiu. Era ajutat de Pop Ioan,preotul din Papiu şi tatăl marelui revoluţionar ,jurist şi istoric,Alexandru Papiu-Ilarian.

Pe la începutul lunii mai 1848 autorităţile au aflat că Alexandru Papiu-Ilarian a venit de la Sibiu la Aţintiş. Guvernatorul Transilvaniei,Teleki Jozsef îi ordonă,la 8 mai 1848, comitelui suprem al comitatului Turda,Thoroczkai Miklos, să-l aresteze imediat şi să-l trimită sub escortă la Târgu Mureş .(Doc. privind Rev. de la 1848,C . Transilvania, Ed.Acad.Buc.1982,pag.315)

In februarie 1849 tabăra este atacată de trupa de vânători a lui Tarsoly Gergely. În luptele care au urmat şi-a pierdut viaţa Nistor George ,preot în Aţintiş,ucis în hotarul Chimitelnicului, în februarie 1849.(Ioan Oltean,Rev. de la 1848 din Câmpia Transilvaniei).

Primul Război Mondial (1914-1918) – Au decedat pe front un număr de 10 ațintișeni. Numărul celor mobilizați a fost cam de trei ori mai mare.

Al Doilea Război Mondial( 1939-1945)- În cele două campanii militare, la care a participat Armata română, Campania din Est (22 iunie 1941-23 aug.1944) și Campania din Vest (23 aug.1944-9 mai 1945) și-au pierdut viața 31 ațintișeni –vezi mai jos tabelele cu eroii satului. În amintire eroilor din cele două războaie mondiale a fost ridicat în centrul satului un mic monument în 2003. În cimitirul satului au fost înmormântați 23 de ostași ai Armatei Române, căzuți în toamna anului 1944, în urma crâncenelor lupte care s-au dat,în apropiere,la Oarba de Mureș.

Perioada comunistă (1948-1989)

Colectivizarea:

Din 1950 a fost organizată Gospodăria Agricolă Colectivă(G.A.C.)-”colectivul” cum va rămâne în conştiinţa oamenilor,chiar dacă după 1965 denumirea oficială va fi cea de Cooperativă Agricolă de Producţie –CAP. Procesul de colectivizare a urat până în anii 1961-62 când s-a încheiat. Când s-au înscris în colectiv țăranii au trebuit să-și predea pământul,atelajele (car,căruță,plug,grapă,săpătoare etc, animalele mari: boi,vaci,cai. Fiecare familie mai rămânea cu 10 ari de teren,redus,mai apoi,la 8 ari,5 ari și în final la 2,5 ari și un lot ajutător de 15 ari pentru fiecare membru care lucra în CAP și își îndeplinea norma de zile muncă stabilită. Dintre animale, țăranul mai putea păstra o vacă și câteva oi,porci și păsări de curte. Munca în CAP se desfășura organizat: pământul era împărțit în tarlale mari care erau lucrate mecanizat,în afară de prășit,scosul sfeclei,culesul porumbului,strânsul nutrețului care se făceau manual de către membrii CAP. De lucrările mecanizate se ocupa Brigada SMA condusă de un șef de brigadă și inginerul agronom, care răspundea de aplicarea tehnologiei agricole. De organizarea muncii membrilor cooperatori răspundea președintele CAP-ului și brigadierii (pe sectoare:la zootehnie,la câmp).Evidența muncii-a zilelor lucrate-precum și calcularea plăților lunare și a cantităților de produse ce se acordau membrilor cooperatori,revenea serviciului de contabilitate (condus de un contabil șef,ajutoare de contabil și casier). Schema de organizare A CAP-ului cuprindea: un președinte,inginer agronom,medic veterinar,serviciul de contabilitate,brigadierii,membrii CAP. Sediul organelor de conducere era în localul castelului,unde au mai funcționat dispensarul uman și căminul cultural.

                                                                                                               BISERICA

Până la 1700 toți locuitorii satului au fost de credință ortodoxă. După aceată dată o parte a locuitorilor au trecut la credință greco - catolică. Drept consecință în sat au fost construite două biserici de lemn în cele două cimitire din localitate.


        Biserica din lemn

          Nu se cunoaște data la care a fost construită dar se cunoaște faptul că în anul 1819 a fost adusă din altă localitate. Pe când popa Atanasie Conț era preot al satului Ațintiș, în anul 1819, se ridica biserica de lemn: „Și s-a gătat în 29 zile, la Tăierea capului Ion Botezătorul. Și au cumpărat sindilă  Hodoș Petru, 18 mii sindile, cu 60 florinți și plata meșterilor 40 zloți și 8 merțe de grâu și 5 cupe de vinarsu. Și cu(i)e zece mii cu 7 zloți (toată) cheltuiala banilor, o sută de zloți.” La sfințirea bisericii este invitat să participe episcopul Vasile Moga (apud Elena Mihu (2002): Muzeul bisericesc din Sărmaș: Cartea veche românească – arma românilor ardeleni, Anuarul Librăria versiune digitală).

Biserica  greco-catolică, care a fost construită în cimitirul greco-catolic, a fost demolată în 1930 şi vândută credincioşilor  greco-catolici din Bogata. Conscripţia clerului greco-catolic din 1733 pomeneşte pe preoţii Popa Vasile şi Popa Iuon  care păstoreau un număr de 45 familii. Conscripţia din 1766  a înregistrat pentru Aţintiş 180 credincioşi greco-catolici din care 80 de parte bărbătească şi 100 de parte femeiască. Recensământul din 1857 înregistrează pentru  Ațintiș 704 locuitori din care 424 greco- catolici și 205 ortodocși. 

          Șematismele clerului greco-catolic pe anii 1876, 1880 și 1900 menționează că preot (paroh) era Demetriu Metea, cantor Ioan Crăciunu, iar în 1900 era Ioan Lupu. Actuala  biserică a fost ridicată între anii 1928-1934 şi sfinţită în anul 1946 de către episcopul de Oradea Valeriu Traian Frenţiu. Desfinţată  în 1948 de către comunişti  a revenit în legalitate după 1990.         

          Credincioşii greco-catolici din Aţintiş şi-au redobândit biserica în 1993. Primu preot care a slujit a fost Iacob Măierean (1993-1999). Actualul slujitor al bisericii este preotul Jidveian Ioan. Are un număr de 100 credincioşi (2011), în 2002 erau 110.


Vechea Biserica ortodoxă a fost construită în 1798 şi a dăinuit până în 1929 când a fost demolată. În anul 1925 a fost ridicată actuala biserică ortodoxă cu hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril. In prezent are un număr de 572 credincioși (2011), în 2002 erau 605. Actualul preot paroh este Laurenţiu Pompei.

           La recensământul din 2002 au mai fost înregistraţi 14 persoane de religie reformată, 6 de religie baptistă, 5 persoane de religie romano-catolică, 2 de religie adventistă de ziua a 7-a şi 1 persoană care nu şi-a declarat religia.

           La recensământul din 2011 s-au înregistrat în Ațintiș 699 de persoane din care 572 ortodocși, 100 greco-catolici, 12 romano-catolici,10 reformați,2 penticostali,2 adventiști și 1 cu religie nedeclarată.